Steagurile noastre sunt bucăți de pânză colorată. Stau pe băț. Flutură. Atât.
Steagul dacilor era altceva.
Se numea draco și avea două părți. Sus, un cap de animal făcut din metal — un lup cu gura deschisă, cu colți. În spatele capului, un tub lung din pânză, ca o mânecă de vânt.
Când purtătorul alerga cu el, sau când bătea vântul, aerul intra prin gura lupului, umfla tubul și îl făcea să se zvârcolească în aer ca un balaur viu.
Și de ce ar face cineva așa ceva?
Pentru că funcționa.
Gândește-te că ești soldat roman. Stai în linie, cu scutul în mână, și te uiți spre dealul din față. Și de acolo, din ceață, coboară spre tine câteva sute de oameni — iar deasupra lor se zbate în aer un balaur cu cap de lup.
Istoricii cred că, pe lângă cum arăta, scotea și un sunet: aerul care trecea prin tub șuiera. Un scriitor din vremea aceea, Arrian, descrie steaguri de tipul ăsta și spune că șuierau în vânt.
Un steag care se mișcă singur și fluieră e mai bun decât o bucată de pânză. Îți spune și unde e comandantul, și încotro bate vântul, și îi face pe cei din față să ezite o secundă.
În luptă, o secundă contează.
Partea pe care n-o știe aproape nimeni
Romanii au câștigat războiul. În anul 106 d.Hr., Sarmizegetusa Regia — capitala dacilor — a căzut.
Și după aceea romanii au făcut ceva ciudat: au început să folosească ei steagul dacilor.
Draco a intrat în armata romană. Unitățile de cavalerie l-au purtat sute de ani, prin toată Europa. Un simbol al celor învinși a ajuns pe umerii învingătorilor.
Așa se întâmplă des în istorie: lucrurile bune circulă, indiferent cine a câștigat.
De unde știm cum arăta, dacă nu s-a păstrat niciunul?
Pentru că e sculptat în piatră. La Roma există Columna lui Traian: un stâlp de 30 de metri pe care e săpată, ca o bandă desenată, toată povestea războiului cu dacii. Draco apare acolo de mai multe ori, cu cap de lup și corp de pânză. Nu avem steagul — avem poza lui, făcută acum 1.900 de ani, în piatră.
Suflă printr-un tub de hârtie strâns tare, cu buzele lipite de el. Sunetul pe care îl scoți vine din aerul care se strecoară printr-un spațiu îngust. Cam așa funcționa și draco, doar că vântul făcea suflatul.
Sarmizegetusa Regia
Munții Orăștiei, județul Hunedoara. Capitala dacilor, în pădure, la 1.200 de metri altitudine. Se văd zidurile, drumul pavat și marele soare de andezit. E în patrimoniul UNESCO. Iar la Muzeul Național de Istorie din București poți vedea copia Columnei lui Traian, cu draco cu tot.
Deschide pe hartă →Ți-a rămas o întrebare din asta?
Întreabă aici de ce →